Care sunt nevoile de dezvoltare în această perioadă a copilăriei?
Copilul de 6-12 ani este caracterizat de o extraordinară nevoie de dezvoltare intelectuală, o imaginație puternică și o sete de a căuta ce înseamnă să fii ființă umană. Mintea lui începe să funcționeze într-un mod nou pe măsură ce abilitatea de a raționa se dezvoltă. În această perioadă, ceea ce este nevăzut îi fascinează, de la valorile ce ne unesc  până la structura limbajului și nemărginirea universului.
Având baza personalității clădită în primii șase ani, de la 7 ani copilul este atras să meargă mai departe de lumea care o poate vedea și atinge și să ajungă la stele, să treacă continente și să călătorească prin timp. Unii numesc această etapă a copilăriei perioada ”minții pure”, o perioadă când apetitul intelectual este de necontrolat și există o mare iubire pentru lucruri mărețe.



Această ”a doua fază” a dezvoltării este o perioadă de relativă stabilitate și reziliență comparată cu perioada de copilarie care a precedat-o și adolescența care urmează.

În primii șase ani vedem copilul care se dezvoltă ca un individ în cadrul unui mediu al comunității care este activ mediată și pregătită de un adult. În următorii șase ani, de la 6 la 12, dezvoltarea copilului este în continuare axată pe dezvoltarea acestuia ca un individ complet, diferența constând în faptul că el este acum atras puternic de dorința de a înțelege legile, regulile, normele care ghidează funționarea diferitelor comunități din care face parte.

De asemenea, începe să perceapă societatea extinsă din care face parte. Speranța noastră pentru copilul aflat la sfârșitul acestei etape de vârstă este că experiențele pe care le-a avut în sferele intelectuale și sociale i-au permis să dobândească două mari libertăți: independența morală și intelectuală.

Vârsta socială

Este simplu să observi transformările fizice care marchează tranziția de la copilăria timpurie (0-6 ani) la copilărie (6-12 ani). Dinții de lapte pică, membrele se lungesc, părul se îngroașă și sistemul imun se întărește. Juliturile și zgârieturile devin medalii de onoare. Poate să plângă de la o tăietură dar să își dorească să privească sângele sub microscop. Aceste schimbări fizice îi oferă copilului puterea de a se aventura mai departe de casă, în lumea mare.

Saltul de la casă către lume este oglindit în saltul de la individ la grup. Copilul în acestă a doua fază este mai puțin interesat să facă lucrurile singur; în schimb este atras de colaborarea cu alții. Copiii la vârsta aceasta înțeleg că orice grup pentru a râmâne unit trebuie să urmeze un set de reguli. Natural, acestea sunt informale și nescrise, dar pot deveni explicite și formale - regulile jocului, un cod secret, sau o prajitură promisă.

Uneori putem vedea asta când copiii ”spun povești”. Dar când spune X și Y, ceea ce copilul ce comunică defapt este ”Am dreptate că X nu trebuia să facă Y?” Știind asta putem simplu fi de acord că lucrul Y nu a fost ceva plăcut .

De-a lungul acestor ani copilul realizează că are o identitate proprie, mai mult decât cea de fiu/fiică. Acum începe să își iubească familia mai puțin, pe măsură ce descoperă acest nou aspect despre sine. În încercările ușor stângace de a se rupe puțin de familie se poate întâmpla ca manierele de curtoazie să dispară. Asemenea momente semnalizează că este timpul să se facă trecerea de la explicații precum ”deoarece așa facem noi” la modalități de implicare a copilului în crearea de recomandări pentru a rămâne împreună. Toate aceste experiențe sociale sunt importante din punctul de vedere al dezvoltării.  Între 6 și 12 ani se dezvoltă un ghid moral înnăscut dintr-o experiență practică de explorare intelectuală a societății ”bune”.

Setea de cunoaștere

Există ceva onest și minunat la copiii de 6-12 ani. Ei au o dorință simplă de a înțelege totul. În primii șase ani copilul creează o persoană adaptată timpului și locului; caracterul se formează și baza cunoștințelor culturale este dobândită. Pe acea fundație copilul construiește o percepție a tot ceea ce este cunoscut omenirii, ce a fost câștigat și dobândit până acum. Asta, în schimb, așterne calea pentru adolescent și adult să îmbunătățească și transforme societatea zilelor noastre, făcând astfel lumea un loc mai bun.  

Nu există o limită a ceea ce un copil de 6-12 ani vrea să înțeleagă și descopere. La acestă vârstă este mai puțin interesat de răspunsuri punctuale, dorește să afle raționamente. Asta înseamnă înțelegerea relațiilor dintre lucruri în aceeași măsură cu înțelegerea lucrurilor însuși - cămila are copite late este pentru a putea merge pe nisipul moale din deșert fără a se scufunda. Motivul pentru care unele verbe își schimbă forma la timpul trecut este datorită provenienței lor din limbile Indo-europene.

Poate un copil Indo-european care trăia acum 5000 de ani a avut o șansă reală de a ”înțelege tot” dar între timp oamenii au creat și au descoperit atât de multe încât a devenit o sarcină imposibilă să faci asta azi. Sau se poate totuși? Ceea ce dorește copilul este o structură prin care să înțeleagă tot.

Toți copiii vor crea o viziune asupra lumii dar rareori acest lucru este susținut prin educație. În școala primă Montessori acest lucru se întâmplă. Această structură este oferită la 6 ani și reîntărită constant în anii următori. Printr-o serie de povești, copilul este condus printr-un fir narativ care explică formarea universului până la apariția ființelor umane și apoi a civilizațiilor. Fiecare detaliu își are locul  și iluminează povestea mai departe. Dar ce face aceste povești să fie complete este că nu oferă copilului doar ”cum” dar și ”de ce?”

"Amintește-ți să te uiți către stele şi nu spre picioarele tale. Încearcă să înțelegi ceea ce vezi și să te întrebi de ce există Universul. Fii curios." (Stephen Hawking)

Puterea imaginației

Copilul din prima fază a explorat lumea senzorial cu mintea absorbantă. Explorarea copilului din faza a doua este diferită, este alimentată de imaginație și intelect. Acum nu mai există limitări de spațiu și timp. Explorările îi duc înapoi în timp și peste continente, până la cel mai mici atomi și celulă și până la stele.  Aceștia sunt anii care provoacă imaginația, care dau copilului șansa de a vedea ce nu se poate vedea, cu ochii minții.  Prin acest dar copilul poate vedea mare diversitate a vieții, îți poate imagina cum ființele umane au apărut și cum viața, lumea și universul funcționează într-o armonie interconectată.

Copilul la acestă vârstă are nevoie de extraordinar. Are nevoie de experiențe de surpriză și mister, iar imaginația este o unealtă cheie în acestă explorare. Multe dintre lucrurile extraordinare care le întâlnește sunt realizările minții minunate a ființelor omenești. Copiii nu-i cunosc pe sumerienii care au inventat roata, dar prin intermediul imaginației se pot apropia de acea persoană și își pot exprima mulțumirea pentru contribuția lor.

Poveștile sunt foarte atrăgătoare pentru toate vârstele. Copiii mici, până la 6 ani, tind să prefere poveștile despre viața de zi cu zi. Dar pentru copiii mai mari aceste povești au ceva magic și multe lecții Montessori încep cu o poveste care face apel la imaginație. Uitați un exemplu despre fotosinteză:

V-ați întrebat vreodată cum mănâncă o plantă? Știu o poveste despre acest lucru. Frunza face mâncarea pentru plantă. În fiecare frunză există apă și în fiecare strop de apă avem doi hidrogeni și un oxigen. Cu ajutorul soarelui, partea verde a plantei ajută la separarea hidrogenilor de oxigeni. Apoi hidrogenul este amestecat cu un gaz care vine din aer și care se numește dioxid de carbon. Dioxidul de carbon și hidrogenul sunt transformate în mâncare pentru plantă folosind lumina soarelui - de aceea plantele cresc înspre soare. La final oxigenul ce nu a fost folosit este aruncat afară de către frunză ca reziduu.

Independența morală

Ce înseamnă să fii liber? Înseamnă să te comporți cum vrei sau înseamnă să vrei să te comporți cu dragoste și compasiune în orice circumstanță? Libertatea personală înseamnă să îți pui dorințele personale înainte celorlalți  sau calea către libertate este găsită dacă ne punem în armonie cu viața?

Copilul de vârstă primară este atras de întrebări de acest gen și răspunsurile le găseste prin intermediul experiențelor. Mediu Montessori este pregătit explicit pentru a susține copiii să vadă interconectarea și interdependențele tuturor lucrurilor vii. Adeseori ne uităm la istorie prin prisma recunoștinței pentru munca și creativitatea celor ce ne-au precedat. În studiul altor culturi, atenția copilului este atrasă de modurile diverse în care sunt îndeplinite aceleași nevoi de bază. În nenumărate moduri, atenția copilului este îndreptată către armonia care există în lume, în jurul nostru; de la atomi care se supun legilor până la planta yucca și molia yucca care sunt total dependente una de cealaltă.  Problemele din lume nu trec neobservate la acestă vârstă dar sunt percepute ca o abatere de la un bine fundamental.

Copiii experimentează aceste idei foarte practic. Majoritatea școlilor au reguli pentru copii dar rar aceste reguli sunt create de copii. Copiii decid ce fel de loc să fie Școala Primară Montessori (în general, un loc în care să lucreze din greu și să se distreze) apoi dezvoltă regulile și instrucțiunile ca acest lucru să fie posibil. Se responsabilizează reciproc și, în cadrul întâlnirilor facilitate de un copil, ei discută aspecte care trebuie adresate sau instrucțiuni care trebuie evidențiate.

Întrebări despre cum să colaboreze unii cu alții apar zilnic pe măsură ce copiii își negociază relațiile de muncă. Cu trecerea timpului ei ajung să realizeze că împreună pot realiza mult mai multe, atât în ce este făcut cât și ce este înțeles. Treptat, regulile stricte auto-impuse pentru cooperare se transformă în instrucțiuni flexibile până când se dezvolă o moralitate personală plină de compasiune; acesta este modul în care aleg să mă comport, dar realizez că uneori nici eu și nici alții nu vom reuși.