Comunitatea de școală primară (elementară) Montessori este un loc al superlativelor. Așa cum spun ei, este un loc unde copiii caută să devină cei mai buni, inteligenți și pricepuți oameni. Este un loc plin cu idei și care ”fierbe” de acțiune.

Este un loc în care copiii organizează cursuri de prim-ajutor pentru colegii lor, își planifică singuri vizitele la muzee, situri arheologice, grădini zoologice sau teatre. Este un loc unde copiii aleg să coreleze debitul și lungimea râurilor într-un grafic, să identifice și să eticheteze zeci de copaci din păduri. Este un loc în care nu sunt delimitate ore fixe pentru o lecție, nu sunt fixate teme și nu se dau teste.

Așadar, este un loc în care în care nimic nu poate limita cât de departe sau profund un copil poate duce o idee sau o arie de interes; ”singura limită este imaginația mea” a spus un copil.

În comunitățile de școală primară sălile de clasă sunt frumoase, spațiile  inspiră și oferă mii de oportunități de a se conecta la lume și univers. Sălile luminoase și spațioase sunt pregătite cu grijă pentru a îndeplini nevoile de dezvoltare ale copilului și sunt aranjate astfel încât să susțină la maxim independența practică, socială și academică. Lumina străbate prin geamuri mari de jur imprejur. Pereții nu sunt încărcați iar rafturile sunt pline cu materiale care îi invită pe copii să pătrundă toate aspectele culturale.

Înțelegem că nu putem transfera direct cunoaștere dar, în schimb, fiecare copil învață prin propriile eforturi și în propriul ritm. Adultul prezintă lecții, spune povești și oferă instrucțiuni, dar procesul de învățare se produce când copilul lucrează; poate descoperi procesul de împărțire folosind materialul Test Tube Division, studiind diferențele dintre tipurile de flori sau discutând cu un prieten motivul pentru care o civilizație a înflorit la un anumit moment în timp sau spațiu.

Prioritatea noastră este să oferim lecții despre cum să folosească un material sau să ducă la bun sfârșit o sarcină, conectând copilul cu mediul astfel încât să exploreze cultura cu o independență crescută. Pentru copilul de școală primară, dincolo de clasa principală sunt multe spații pe care le pregătim  pentru ca ei să le folosească. Clădirea ca un întreg - bucătărie, bibliotecă, camera de familie, biroul și grădina - sunt toate medii pregătite pentru comunitatea primară de copii.

Incursiunile copilului mai departe de clasă pot fi pentru a observa mișcările unei albine într-un colț de grădină, pentru a ține o prezentare copiilor din cealaltă clasă sau pentru a colecta resturi de mâncare din bucătărie și a le pune în gunoi. Aceste vecinătăți le sunt la fel de familiare precum sala de clasă.

În această perioadă culturală, întrebările copilului sunt fără număr. El vrea să știe tot. Setea lui de cunoaștere este atât de mare încât oamenii sunt enervați dea dreptul; așadar, eadulții aleg de multe ori calea cea mai simplă și îl forțează pe copil să rămână tăcut și să învețe doar ceea ce adulții consideră  util pentru el. Dar, dacă procedăm așa, îi distrugem interesul spontan. Învățatul devine apoi o chestiune plictisitoare și obositoare. Rezultatul constă în tot felul de devieri în personalitatea copilului.

Trebuie să ne dăm seama că interesul autentic nu poate fi forțat. Așadar, toate metodele de educație, bazate pe subiecte de interes care au fost alese de adulți, sunt greșite. Mai mult, aceste subiecte de interes sunt redundante pentru copilul care este interesat de tot. O viziune globală a evenimentelor cosmice fascinează copilul, iar interesul său va rămâne în curând fixat pe o anumită parte, ca punct de plecare pentru studii mai intense. Deoarece toate părțile sunt legate, ele vor fi examinate mai devreme sau mai târziu. Astfel, calea conduce de la întreg prin părți înapoi la întreg.

Ca urmare, copilul dezvoltă un tip de filozofie care îl învață despre unitatea universului. Chiar acest lucru care îi organizează inteligența și îi oferă mai multă introspecție.

Maria Montessori

Operă nepublicată, Universitatea  din  Amsterdam, 1950

Dr Maria Montessori a descris educația de care au nevoie copiiidin etapa primară ca fiind ”cosmică”. Citatul de mai sus este din 1950, puțin înainte de anii 60 care au oferit lumii un nou înțeles. Ea făcea referire la rădăcina cuvântului grecesc Cosmos care se referă la lume sau univers ca un sistem complet armonios. Viziunea ei era de a oferi inteligenței emergente a copilului de 6-12 ani o structură holistică pentru începutul educației lor spre deosebire de a oferi frânturi de cunoaștere care să fie alipite la maturitate. De la tot către părți decât de la părți către tot.

Oferim ”totul” prin o serie de cinci povești orale secvențiale, fiecare de aproximativ 30 minute, care sunt spuse timp de 6 săptămâni. Aceste povești sunt repetate odată sau de două ori pe an și deseori copiii vin să le asculte din nou:

  • Prima mare poveste – Formarea universului începe cu expansiunea universului și se termină cu formarea pământului
  • A doua mare poveste – Apariția vieții începe cu apa de la suprafața pământului și povestește cum a apărut viața, crescând gradual complexitatea până când pământul a fost pregătit pentru ocreatură specială
  • A treia mare poveste – Povestea oamenilor vorbește despre acestă creatură cu trei înzestrări: o minte care poate imagina, mâini care pot lucra și o inimă care poate iubi
  • A patra mare poveste – Povestea comunicării prin semne spune despre primele semne și desene pe care oamenii le lăsau ca mesaje, urmând călătoria de la egipteni la fenicieni, greci și romani până la scrisul din zilele noastre
  • A cincea mare poveste – Povestea numerelor este despre universul sistemelor numerelor și diversele civilizații cărora trebuie să le mulțumim pentru sistemul nostru numeric

Pe lângă faptul că ele sunt o formă narativă simplă de a explica cum lucrurile din ziua de azi au ajuns să fie așa, aceste povești exprimă recunoștință. Recunoștință pentru oamenii necunoscuţi care au existat înaintea noastră și au inventat uneltele pe care noi azi le folosim, recunoștință pentru ajutorul oferit de plante și animale unele altora astfel încât viața să continue și o stare de uimire,armonie și  interconectare care există între toate lucrurile.

Poveștile deschid studiul pământului, vieții și istoriile oamenilor. Pun într-un context munca copilului din zona matematicii și limbajului. Fiecare poveste este punctul de plecare pentru subiecte de fizică, chimie, geografie, biologie, istorie, artă, muzică, limbaj, geometrie și matematică. O complexitate crescândă este oferită în fiecare din aceste arii, dar mereu cu posibilitatea, de exemplu, ca geografia să se transforme în biologie și matematica în istorie.

Ieşiri de tipul going out

În a doua fază de dezvoltare (6-12 ani) copiii dezvoltă rapid puteri fizice considerabile, rezistență și curiozitate intelectuală despre funcționarea societății în jurul lor.  În termeni de dezvoltare, natura i-a înzestrat cu abilități intelectuale și fizice pentru a explora mai departe de sala de clasă. Îi susținem în acestă aventură, ajutându-i puțin câte puțin și pas cu pas să planifice și să desfășoare aceste incursiuni în societate, ce numim simplu ”going out”.  

Piciorul este nobil. Plimbarea este nobilă. Mulțumită picioarelor, copilul care merge deja poate aștepta să primească de la mediul extern răspunsuri specifice pentru întrebările sale secrete” (Maria Montessori)

Primul instinct al copilului de școală primară este ca atunci când vrea să meargă afară, să deschidă ușa și să plece. Oricare ar fi scopul, de a cumpăra fructe sau flori, să viziteze librăria, parcul sau pădurea, copiii de 6 sau 7 ani au nevoie deajutor pentru a planifica de ce lucruri au nevoie și să stabilească exact unde trebuie să meargă. Banii, hărțile, hainele și planurile celorlați, de toate trebuie să se țină cont.

Dacă în prima fază îi ajutam pe copii să acționeze singuri, acum îi ajutăm să gândească singuri, să își dea seama de ce au nevoie pentru a fi în siguranță. Pe măsură ce copiii cresc, ei planifică vizite tot mai complexe care implică programări la telefon și căutări pe internet. Spre deosebire de vizitele tradiționale cu clasa, aceste vizite sunt organizate de copii și urmează interesele care le au. Nu sunt făcute de adult, sunt conduse de copii iar adultul îi însoțește.